Menținerea unui stil de viață sănătos

Mulţi ignorăm frumuseţea naturii şi peisajele de vis ce ne înconjoară atunci când mergem într-o călătorie cu maşina, însă mersul pe bicicletă ne aminteşte cât de important este mediul înconjurător şi aerul curat pe care îl respirăm. Poţi încerca, de curiozitate, un astfel de experiment dând o raită cu bicicleta prin împrejurimile zonei în care locuieşti. Sau te poţi înscrie într-o aventură de neuitat alături de alţi pasionaţi ai ciclismului, unde vei avea ocazia să admiri peisaje de neuitat.

Menținerea unui stil de viață sănătos este principala metodă de a preveni orice afecțiune. Practicarea ciclismului în mod regulat îți îmbunătățește starea generală de sănătate, având beneficii atât la nivel fizic cât și la nivel psihic. Indicat la orice vârstă, în rândul copiilor, adulților și bătrânilor – ciclismul e una dintre metodele cele mai eficace în prevenirea bolilor cardiace, cancerului, diabetului, obezității, artritei și depresiei. Reducerea stresului, creșterea încrederii în sine și scăderea în greutate într-un mod relaxant sunt principalii factori de succes ai practicării ciclismului.

Care sunt beneficiile practicării ciclismului?

– Scăderea în greutate
– Tonifierea mușchilor și articulațiilor
– Reducerea nivelului de colesterol
– Mărirea capacității de ventilație a plămânilor
– Reglarea tensiunii arteriale

Considerat un sport cu impact scăzut, ciclismul este însă fără îndoială un exercițiu cardio excelent. Ciclismul este o activitate similară cu orice exercițiu aerobic, care te ajută să scazi în greutate prin arderea caloriiilor, dar care are un impact negativ scăzut asupra articulațiilor. De asemenea, ciclismul accelerează metabolismul prin îmbunătățirea digestiei.

Stresul și ateroscleroza au efecte devastatoare asupra inimii, rezultând în creșterea presiunii arteriale. Ciclismul poate îmbunătăți circulația sângelui prin relaxarea mușchiului inimii și eficientizarea gradului de pompare a sângelui ce are că efect scăderea presiunii arteriale.

Ciclismul întărește sistemul imunitar prin creșterea capacității corpului de a combate virușii și bacteriile responsabile de diverse afecțiuni și alergii sezoniere.

Cum ne pregătim corpul pentru o sesiune de ciclism eficientă?

Este știut că orice exercițiu fizic prelungit poate cauza disconfort la nivelul mușchilor și al oaselor sau, în cazuri extreme, a unor accidentări majore. Ciclismul este un mod ideal de a te păstra în formă, însă durerea poată apărea în cazul utilizării unei biciclete nepotrivite vârstei sau conformatiei fizice individuale, precum și a unor tehnici incorecte de a pedala sau de lipsa încălzirii înaintea antremanentului propriu-zis. Printre afecțiunile care pot apărea, amintim: condromalacia patelara (rotuliana), osteoartrită, iritații la nivelul pielii.

Hidratarea e componentă principala ce stă la baza combaterii oboselii și scăderii performanței în timpul antrenamentului fizic. Pentru a-ți păstra organismul în condiții excelente, asigura-te că bei destule lichide, în combinație cu o dietă cu un aport nutritional și energetic ridicat (avocado, pepene galben, tofu, broccoli, roșii, portocale).

Streching–ul previne apariția durerilor musculare în timp ce crește flexibilitatea articulațiilor.

Poziția corectă în timpul pedalarii are un impact direct asupra eficienței anternamentului: ajustarea înălțimii șeii, ajustarea plăcuței de pe încălțăminte, înălțimea și poziția ghidonului. Indicatorii unei poziții corecte pe bicicletă sunt: șaua trebuie să fie paralelă cu pământul, piciorul complet întins la rotirea pedalei, poziția trunchiului între să și ghidon este la un unghi de 45 de grade, capacitatea de a îndoi coatele în timpul mersului și poziția naturală a gâtului.

Îmbrăcămintea va poate scuti de asemenea de multe neplăceri.

Este de preferat să alegeți un echipament sportiv ce permite o bună respirație a pielii, evitând astfel iritațiile provocate de transpirație excesivă. O garderoba completă de ciclist conține pantalon, tricou, cască și pantofi, putând fi completată cu diverse accesorii precum: ochelari, incalzitoare de mâini și picioare, huse de pantofi. În cazul în care nu aveți încă un echipament profesionist de ciclism, puteți opta pentru folosirea pudrei de talc, care diminuează considerabil apariția iritațiilor cauzate de transpirație.

Ciclismul – alternativă de fitness

Ușor de integrat în rutină zilnică, ciclismul poate reprezenta o modalitate plăcută de a te păstra în formă, fără a te duce la o sala de fitness. Primul pas poate fi de a înlocui mașînă personală sau mijloacele de transport în comun pentru a te deplasa la serviciu – cu bicicletă. Studiile au arătat că o ora de pedalat echivalează cu arderea a 300 de calorii. În plus, nu ai nevoie de o pregătire specială (iar odată ce ai învățat să mergi pe bicicletă – e pentru totdeauna), nu vei plăți un abonament costisitor și vei contribui la reducerea gradului de poluare din orașul tău.

Începe antrenamentul prin parcurgerea unor distanțe mai mici, iar pe măsură ce rezistență ta fizică va crește poți opta pentru ture mai lungi și mai solicitante și – de ce nu – poate și participarea la un maraton. Fixarea unor obiective pe termen lung te va ține motivat atunci când vei obosi sau vei vrea să renunți.

O tură cu bicicletă de 30 de minute de trei ori pe săptămâna poate fi un început ideal. Nu uită să acorzi organismului o perioada suficientă de recuperare și evita suprasolicitarea care nu numai că nu te va ajută să-ți îmbunătățeșți condiția fizică, dar te va ține departe de bicicletă, timp în care vei recupera caloriile consumate cu greu pe pistă. Încearcă să variezi rutele de deplasare, pentru a preveni plictisul și lipsa motivației – principalele obstacole în lupta împotriva kilogramelor în plus.

Pe măsură ce cei avansa, îți vei îmbunătăți postura corporală. Spatele va fi ferm iar celulita va fi de domeniul trecutului. Nu-ți face probleme în privința dobândirii unui aspect prea musculos sau atletic, ciclismul fiind un sport care arde calorii și modelează armonios coapsele, abdomenul și fesele.

Acestea fiind spuse, ia-ți bicicletă, cască și hai la pedalat. Avem niște ani de câștigat !

About Author

nicubarbu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *